Ziarul Lumina – „Şura culturală” sau cum se reconstruieşte o comunitate în Sibiu
Un inedit proiect iniţiat la Biserica „Buna Vestire” din cartierul sibian Guşteriţa aduce în comunitate un suflu nou. „Şura culturală” este un centru de tineret şi de activităţi al comunităţii din Guşteriţa, unde tinerii, copiii, familiile şi vârstnicii redescoperă spiritul comunitar într-o veche parohie binecuvântată cu ctitorii şaguniene.
Guşteriţa este unul dintre cartierele cele mai interesante din Sibiu. Devenit parte a oraşului abia în anii ’50, până atunci fiind un important sat din apropierea Sibiului, Guşteriţa mai păstrează şi astăzi elemente din viaţa satului de odinioară. O simplă plimbare prin cartier ne poartă în trecut şi descoperim aici case vechi, grădini şi locuri verzi aşa cum găseşti doar la sat, toate amestecate cu ceea ce înseamnă viaţa urbană actuală.
În acest amestec de rural şi urban, spiritul comunitar de odinioară s-a pierdut în timp, dar de câţiva ani acesta pare să renască prin proiectele Bisericii „Buna Vestire”, ctitoria şaguniană din inima cartierului. Vorbim acum de cel mai cunoscut proiect aflat în desfăşurare, „Şura culturală” din Guşteriţa, o iniţiativă a celor două parohii din cartier care formează însă, aşa cum este firesc, o singură comunitate. De fapt, iniţiativa preotului paroh de la Sibiu-Guşteriţa I, părintele Alexandru Ioniţă, alături de care este şi preotul de la Sibiu-Guşteriţa II, părintele Marius Tofan, continuă vechea tradiţie şaguniană de a avea lângă biserică un ansamblu cultural-educativ, adevărate instituţii ale educaţiei pentru tineri, centre de cultură, artă şi creaţie din ce în ce mai rar întâlnite în zilele noastre.
Citește întregul articol din ziarul Lumina aici